Cartea a doua Paralipomena 11:3
Și au venit toate căpeteniile lui Israel la rege în Hebron și a încheiat cu ei David legământ în Hebron înaintea fetei Domnului; și au uns pe David de rege peste Israel, după cuvântul Domnului care fusese prin Samuel.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea a doua Paralipomena 11
Cross References
1 Samuel 11:15Și s-a dus tot poporul la Ghilgal și au pus acolo pe Saul rege înaintea Domnului în Ghilgal și au adus acolo jertfe de împăcare înaintea Domnului. Și s-a veselit foarte Saul acolo și toți Israeliții. Capitolul 11
1 Samuel 16:1Domnul a zis către Samuel: "Până când te vei tângui tu pentru Saul, pe care l-am lepădat, ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple cornul tău cu mir și du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege".
1 Samuel 16:12Și a trimis Iesei și l-au adus. Acela era bălan, cu ochi frumoși și plăcut la față. Atunci Domnul a zis: "Scoală de-l unge, căci acesta este!"
1 Samuel 23:18Și au încheiat ei între ei legământ înaintea feței Domnului. Apoi Ionatan s-a întors la casa sa, iar David a rămas în pădure.
2 Samuel 2:4Atunci au venit bărbații lui Iuda și au uns acolo pe David rege pentru casa lui Iuda, spunându-i-se lui David că locuitorii din Iabeșul Galaadului au îngropat pe Saul.
2 Kings 11:17Și a încheiat Iehoiada legământ între Domnul și între rege și popor, ca acesta să fie poporul Domnului, precum și între rege și popor.