Cartea a patra a Regilor 16:33
A făcut Ahab și o Așeră (stâlp făcut din lemn, sfințit în cinstea zeiței Astarte), încât Ahab, mai mult decât toți regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârșit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel și și-a pierdut suflatul său.
Biblia
In The King James Version
In Context
32Și a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria.
Read all of Cartea a patra a Regilor 16
Cross References
1 Kings 14:9Tu însă ai întrecut în răutate pe toți care au fost înaintea ta, căci te-ai dus și ți-ai făcut alți dumnezei și chipuri turnate, ca să Mă întărâți la mânie, iar pe Mine M-ai aruncat înapoia ta.
1 Kings 16:29Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în anul al treizeci și optulea al lui Asa, regele lui Iuda; și a domnit Ahab, fiul lui Omri, peste Israel în Samaria douăzeci și doi de ani.
1 Kings 21:25Căci n-a fost încă nimeni ca Ahab, care să se încumete a săvârși fapte urâte înaintea ochilor Domnului, la care l-a împins Izabela soția sa.
1 Kings 22:8Și a zis regele lui Israel către Iosafat: "Mai este un om prin care se poate întreba Domnul, însă eu nu-l iubesc, căci nu proorocește de bine pentru mine, ci numai de rău; acesta e Miheia, fiul lui Imla". Și a zis Iosafat: "Nu vorbi așa, rege!"
2 Kings 17:16Și au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor și au făcut chipurile turnate a doi viței și au așezat Așere și s-au închinat la toată oștirea cerului și au slujit lui Baal;
2 Chronicles 21:13Ci ai umblat pe drumul regilor lui Israel și ai dus pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului la desfrâu, după cum a dus și casa lui Ahab pe Israel la desfrâu, ba încă ai ucis și pe frații tăi, fiii tatălui tău, care erau mai buni decât tine,