The Bible Software
bible.software › Cartea a patra a Regilor › Cartea a patra a Regilor 18 › Cartea a patra a Regilor 18:29

Cartea a patra a Regilor 18:29

Trecuse acum de amiază și ei s-au zbuciumat mereu până la timpul jertfei. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire. Atunci a zis Ilie Tesviteanul către proorocii lui Baal: "Dați-vă acum la o parte, ca să-mi săvârșesc și eu jertfa mea!" și s-au dat la o parte.

Biblia

In The King James Version

And it came to pass, when midday was past, and they prophesied until the time of the offering of the evening sacrifice, that there was neither voice, nor any to answer, nor any that regarded.

In Context

28Și ei strigau cu glas mai tare și se înțepau după obiceiul lor cu săbii și cu lănci, până ce curgea sânge.

30Atunci a zis Ilie către popor: "Apropiați-vă de mine!" Și s-a apropiat tot poporul de el. Și a făcut jertfelnicul Domnului ce fusese dărâmat;

Read all of Cartea a patra a Regilor 18

Cross References

Exodus 8:14Și le-au adunat grămezi, grămezi, și s-a împuțit pământul.

Exodus 29:41Al doilea miel să-l aduci seara cu dar de făină, ca și pe cel de dimineață, și cu aceeași turnare de vin; să-l aduci jertfă Domnului întru miros cu bună mireasmă.

1 Samuel 18:10Iar a doua zi s-a întâmplat de a căzut duhul cel rău de la Dumnezeu asupra lui Saul și acesta se îndrăcea în casa sa, iar David cânta cu mâna sa pe strune, ca și în alte zile; Saul avea în mână o lance.

1 Kings 22:10Apoi regele lui Israel și Iosafat, regale Iudei, s-au așezat fiecare în tronul său, îmbrăcați în haine domnești, pe locul dinaintea porții Samariei, și toți proorocii prooroceau înaintea lor.

Jeremiah 28:6"Așa să fie și să facă aceasta Domnul! Împlinească Domnul cuvintele tale, pe care le-ai rostit tu pentru întoarcerea din Babilon a vaselor templului Domnului și a tuturor robilor la locul acesta.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea a patra a Regilor 18:29

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea a patra a Regilor 18:28Cartea a patra a Regilor 18Cartea a patra a Regilor 18:30 →