The Bible Software
bible.software › Cartea a patra a Regilor › Cartea a patra a Regilor 2 › Cartea a patra a Regilor 2:4

Cartea a patra a Regilor 2:4

Și ca să Își țină și Domnul cuvântul Său care l-a grăit către mine, zicând: "Dacă fiii tăi își vor păzi drumul lor, ca să se poarte cu credincioșie înaintea Mea, din toată inima și din tot sufletul lor, atunci nu va conteni să fie din tine bărbat pe tronul lui Israel.

Biblia

In The King James Version

That the LORD may continue his word which he spake concerning me, saying, If thy children take heed to their way, to walk before me in truth with all their heart and with all their soul, there shall not fail thee (said he) a man on the throne of Israel.

In Context

3Să păzești legământul Domnului Dumnezeului tău, umblând în căile Lui și păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui și așezămintele Lui, precum sunt scrise în legea lui Moise, pentru ca să-ii fie bine-cunoscut tot ce vei face, oriunde și ori încotro te vei întoarce;

5Dar și tu știi ce mi-a făcut Ioab, fiul Țeruiei, cum s-a purtat cu cele două căpetenii ale oștirii lui Israel, cu Abner, fiul lui Ner, și cu Amasa, fiul lui Ieter, pe care i-a omorât; și cum a vărsat în timp de pace sânge ca în timp de război, mânjind cu sângele cel vărsat ca la război încingătoarea de la coapsele sale și încălțămintea din picioarele sale.

Read all of Cartea a patra a Regilor 2

Cross References

Genesis 18:19Că l-am ales, ca să învețe pe fiii și casa sa după sine să umble în calea Domnului și să facă judecată și dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit”.

Deuteronomy 6:5Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta.

Deuteronomy 10:12Așadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? - Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău;

2 Samuel 7:11Pe vremea când puneam judecători peste poporul Meu Israel. Ba te voi liniști și pe tine dinspre vrăjmașii tăi.

2 Samuel 7:16Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veșnic înaintea ta și tronul tău va sta în veci".

1 Kings 1:48Și a zis regele așa: "Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, Care a făcut să fie astăzi din sămânța mea un urmaș pe tronul meu și să văd cu ochii mei aceasta!"

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea a patra a Regilor 2:4

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea a patra a Regilor 2:3Cartea a patra a Regilor 2Cartea a patra a Regilor 2:5 →