Cartea a patra a Regilor 21:20
Și a zis Ahab către Ilie: "M-ai aflat, dușmanule, și aici!" Iar el a zis: "Te-am aflat, căci te-ai încumetat să săvârșești fapte nelegiuite înaintea ochilor Domnului și să-L minți.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea a patra a Regilor 21
Cross References
1 Kings 16:30Și a săvârșit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toți cei ce au fost înaintea lui.
1 Kings 21:25Căci n-a fost încă nimeni ca Ahab, care să se încumete a săvârși fapte urâte înaintea ochilor Domnului, la care l-a împins Izabela soția sa.
2 Kings 17:17Și au trecut pe fiii lor și pe fiicele lor prin foc, au ghicit și au vrăjit și s-au apucat să facă lucruri netrebnice în ochii Domnului și să-L mânie.
2 Chronicles 18:7Iar regele lui Israel a răspuns lui Iosafat: "Mai este un om prin care am putea întreba pe Domnul, dar nu-l iubesc, pentru că nu proorocește de bine pentru mine, ci totdeauna îmi proorocește numai de rău; acesta este Miheia, fiul lui Imla". Iosafat însă a zis: "Nu grăi așa, rege!"
2 Chronicles 33:6Tot el a trecut prin foc pe fiii săi în valea Ben-Hinom și a făcut vrăjitorie, farmece și magie; a adus oameni care chemau duhurile morților și fermecători; și a înmulțit relele împotriva Domnului, mâniindu-L.
Isaiah 52:3Căci iată ce spune Domnul: "Fără preț ați fost vânduți și fără argint veți fi răscumpărați".