Cartea a doua a Regilor 17:13
Cei trei feciori mai mari ai lui Iesei plecaseră cu Saul la război. Numele acestor feciori mai mari ai lui, care se duseră la război, erau: cel mai mare Eliab, al doilea după el Aminadab și al treilea Șama.
Biblia
In The King James Version
In Context
14David însă era cel mai mic. Când cei trei mai mari plecaseră cu Saul,
Read all of Cartea a doua a Regilor 17
Cross References
1 Samuel 16:8Apoi a chemat Iesei pe Aminadab și l-a dus la Samuel, iar Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul".
1 Samuel 17:28Și auzind Eliab, fratele cel mai mare al lui David, ce vorbea acesta cu oamenii, s-a mâniat Eliab pe David și a zis: "Pentru ce ai venit aici și cu cine ai lăsat acele puține oi în pustiu? Eu cunosc mândria ta și inima ta cea rea. Ai venit să privești la luptă".
2 Samuel 13:32Atunci Ionadab, fiul lui Șama, fratele lui David, a zis: "Să nu creadă regele, stăpânul meu, că au omorât pe toți băieții, fiii regelui; numai singur Amnon a murit, căci Abesalom avea aceasta în gând încă din ziua când Amnon a necinstit pe sora sa, Tamara.
1 Chronicles 2:13Lui Iesei i s-a născut Eliab, întâiul său născut, apoi al doilea, Aminadab, al treilea, Șama,