Cartea a doua a Regilor 31:2
Și au ajuns Filistenii pe Saul și pe fiii lui și au ucis pe Ionatan, pe Aminadab și pe Melchișua, fiii lui Saul.
Biblia
In The King James Version
In Context
3Lupta contra lui Saul ajunsese cumplită și arcașii îl loviră pe acesta, rănindu-l greu.
Read all of Cartea a doua a Regilor 31
Cross References
Exodus 20:5Să nu te închini lor, nici să le slujești, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam,
1 Samuel 13:16Apoi Saul cu fiul său Ionatan și cu oamenii care erau cu dânșii au șezut în Ghibeea și au plâns; iar Filistenii stăteau în tabără la Micmaș.
1 Samuel 14:22Și toți Israeliții care se ascunseseră în muntele lui Efraim, auzind că Filistenii au fugit, s-au unit de asemenea cu ai lor la luptă.
1 Samuel 18:1După ce a isprăvit David de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui și l-a iubit Ionatan, ca pe sufletul său.
2 Samuel 1:6"Din întâmplare, m-am dus pe muntele Ghelboa, a zis omul ce-i grăia, și iată Saul stătea sprijinit pe sulița sa, iar carele și călăreții îl ajungeau.
1 Chronicles 8:33Lui Ner i s-a născut Chiș; lui Chiș i s-a născut Saul; lui Saul i s-a născut Ionatan, Melchișua, Aminadab și Eșbaal.