Cartea a doua a Regilor 6:19
Dar dintre oamenii din Betșemeș nu s-au bucurat fiii lui Iehonia că au văzut chivotul Domnului. și a lovit Domnul pe locuitorii din Betșemeș, pentru că ei s-au uitat la chivotul Domnului, și a ucis din popor cincizeci de mii șaptezeci de oameni. Atunci a plâns poporul, pentru că lovise Domnul poporul cu pedeapsă mare.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea a doua a Regilor 6
Cross References
Exodus 19:21Atunci a zis Domnul către Moise: „Pogoară-te și oprește poporul, ca să nu năvălească spre Domnul, să vadă slava Lui, că vor cădea mulți dintre ei.
Leviticus 10:1În vremea aceea cei doi fii ai lui Aaron, Nadab și Abiud, luându-și fiecare cădelnița sa, au pus în ea foc, au turnat deasupra tămâie și au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul.
Numbers 4:4Slujba fiilor lui Cahat la cortul adunării va fi să ducă sfânta sfintelor.
Numbers 4:18Dar ei să nu vină să privească la cele sfinte, când le învelesc, ca să nu moară”.
Deuteronomy 29:29Cele ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar cele descoperite sunt ale noastre și ale fiilor noștri pe veci, ca să plinim toate cuvintele legii acesteia". Capitolul 29
1 Chronicles 13:9Dar când au ajuns la aria lui Chidon, Uza și-a întins mâna, ca să sprijine chivotul, căci boii erau să-l răstoarne.