Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 2:14
Căci voi, fraților, v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei,
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 2
Cross References
Acts 8:1Și Saul s-a făcut părtaș la uciderea lui. Și s-a făcut în ziua aceea prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin ținuturile Iudeii și ale Samariei.
Acts 9:1Iar Saul, suflând încă amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu,
Acts 9:31Deci Biserica, în toată Iudeea și Galileea și Samaria, avea pace, zidindu-se și umblând în frica de Domnul, și sporea prin mângâierea Duhului Sfânt.
Acts 12:1Și în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă.
Acts 17:13Și când au aflat iudeii din Tesalonic că și în Bereea s-a vestit de către Pavel cuvântul lui Dumnezeu, au venit și acolo, întărâtând și tulburând mulțimile.
2 Corinthians 8:1Și vă fac cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu cel dăruit în Bisericile Macedoniei;