The Bible Software
bible.software › Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni › Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4 › Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4:13

Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4:13

Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde,

Biblia

In The King James Version

But I would not have you to be ignorant, brethren, concerning them which are asleep, that ye sorrow not, even as others which have no hope.

In Context

12Ca să umblați cuviincios față de cei din afară (de Biserică) și să nu aveți trebuință de nimeni.

14Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.

Read all of Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4

Cross References

Genesis 37:35După aceea s-au adunat toți feciorii lui și toate fetele lui și au venit să-l mângâie; dar el nu voia să se mângâie, ci zicea: „Plângând, mă voi pogorî în locuința morților la fiul meu!” Și-l plângea astfel tatăl său.

Leviticus 21:2Să nu se spurce prin atingere de mort din poporul lor. Să se atingă numai de rudenia de aproape a lor, de mama lor și de tatăl lor, de fiul lor și de fiica lor, de fratele lor;

2 Samuel 12:19Dar văzând David că slugile sale șoptesc între ele, a priceput că a murit copilul și le-a întrebat: "A murit copilul?"A murit", i s-a răspuns.

1 Kings 1:21Altfel, când domnul meu, regele, va răposa cu părinții săi, voi fi învinuită eu și fiul meu Solomon".

Job 1:21Și a rostit: "Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!"

Proverbs 14:32Cel fără de lege este răsturnat de răutatea lui, iar cel drept găsește scăpare în neprihănirea lui.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4:13

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4:12Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4Întâia epistolă a lui Pavel către tesaloniceni 4:14 →