The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 17 › Cartea întâi Paralipomena 17:8

Cartea întâi Paralipomena 17:8

Împreună cu ei a trimis și din leviți: pe Șemaia, Netania, Zebadia, Asael, Șemiramot, Ionatan, Adonie, Tobie, Tob-Adonie; iar din preoți, pe Elișama și pe Ioram.

Biblia

In The King James Version

And with them he sent Levites, even Shemaiah, and Nethaniah, and Zebadiah, and Asahel, and Shemiramoth, and Jehonathan, and Adonijah, and Tobijah, and Tob-adonijah, Levites; and with them Elishama and Jehoram, priests.

In Context

7Iar în anul al treilea al domniei sale, a trimis pe cinci din căpeteniile sale și anume: pe Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael și Miheia, ca să învețe poporul prin cetățile lui Iuda;

9Aceștia au învățat în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului; și au cutreierat toate cetățile lui Iuda și au învățat poporul.

Read all of Cartea întâi Paralipomena 17

Cross References

2 Chronicles 19:8Iosafat a pus și în Ierusalim pe unii din leviți, din preoți și din capii de familie, ca să facă judecata Domnului, să judece pricinile dintre Israeliții ce locuiau în Ierusalim.

Malachi 2:7Căci buzele preotului vor păzi știința și din gura lui se va cere învățătura, căci el este solul Domnului Savaot.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 17:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 17:7Cartea întâi Paralipomena 17Cartea întâi Paralipomena 17:9 →