Cartea întâi Paralipomena 28:5
De aceea l-a dat Domnul Dumnezeu în mâna regelui Sirienilor, care l-au lovit și i-au luat o mulțime de robi și i-au dus în Damasc. De asemenea a mai fost dat și în mâna regelui lui Israel, care și acela a pricinuit mari pierderi regatului său;
Biblia
In The King James Version
In Context
4A adus jertfe și tămâieri pe înălțimi, pe dealuri și pe sub orice copac înfrunzit.
Read all of Cartea întâi Paralipomena 28
Cross References
Exodus 20:2„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei.
2 Kings 16:5Atunci s-au dus Rațon, regele Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, asupra Ierusalimului, ca să-l cuprindă și au ținut pe Ahaz împresurat, dar nu l-au putut birui.
2 Chronicles 29:9Iată părinții noștri au căzut de ascuțișul sabiei, iar fiii noștri, fetele noastre și femeile noastre se găsesc din pricina aceasta în robie până astăzi, într-o țară care nu este a lor.
2 Chronicles 36:5Ioiachim era de douăzeci și cinci de ani când s-a făcut rege și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Zebuda și era fiica lui Pedaia din Ruma. Acesta a făcut lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului Dumnezeului său, cum făcuseră și părinții lui. În zilele lui a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, asupra țării și Ioiachim i-a fost supus trei ani și apoi s-a lepădat de el. Atunci a trimis Domnul împotriva lor pe Caldei, pe tâlharii Siriei, pe tâlharii Moabiților, pe fiii lui Amon și pe cei ai Samariei și s-au retras pentru acest cuvânt, pentru cuvântul Domnului, pe care l-a grăit prin gura robilor Săi prooroci. Însă mânia Domnului tot a mai dăinuit asupra lui Iuda, ca să-l lepede de la fața Sa, pentru toate păcatele lui Manase, pe care le făcuse acesta și pentru sângele cel nevinovat pe care l-a vărsat Ioiachim, umplând Ierusalimul cu sânge nevinovat. însă Domnul tot n-a vrut să-l stârpească.
Isaiah 7:1Și a fost în zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, regele lui Iuda, că s-a suit Rețin, regele Siriei, împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, ca să cuprindă Ierusalimul. Și n-a izbutit ca să-l cuprindă.
Ezekiel 16:57Până nu se descoperise goliciunea ta, ca în zilele batjocurei ce ți-a venit din partea fiicelor Siriei și a tuturor celor ce o înconjoară, din partea fiicelor Filistenilor, care din toate părțile se uitau la tine cu dispreț.