bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 31 › Cartea întâi Paralipomena 31:16
Cartea întâi Paralipomena 31:16
În afara celor scriși în catagrafii, tuturor celor de parte bărbătească de la trei ani în sus, tuturor celor care intrau în templul Domnului la slujbă, pentru trebuințele zilnice, după dregătoriile lor și după cete,
Biblia
In The King James Version
Beside their genealogy of males, from three years old and upward, even unto every one that entereth into the house of the LORD, his daily portion for their service in their charges according to their courses;
In Context
15Sub mâna lui se aflau Eden, Miniamin, Iosua, Șemaia, Amaria și Șecania, în cetățile preoților, ca să împartă cu credincioșie fraților lor părțile ce li se cuveneau, precum celui mare, așa și celui mic,
17Precum și preoților înscriși în catagrafie, după familiile lor, și leviților de la douăzeci de ani în sus, după dregătoriile lor și după cetele lor,
Read all of Cartea întâi Paralipomena 31
Cross References
Leviticus 21:22Darurile Dumnezeului său sunt sfințenii mari, din sfințenii poate să mănânce,
Ezra 3:4Au prăznuit Sărbătoarea Corturilor, cum este scris, şi au adus zi de zi arderi-de-tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.
This Verse In Other Editions
Study Cartea întâi Paralipomena 31:16