The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 33 › Cartea întâi Paralipomena 33:9

Cartea întâi Paralipomena 33:9

Însă Manase a dus pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului la atâta rătăcire, încât ei au săvârșit mai rău decât acele popoare pe care Domnul le stârpise din fața fiilor lui Israel.

Biblia

In The King James Version

So Manasseh made Judah and the inhabitants of Jerusalem to err, and to do worse than the heathen, whom the LORD had destroyed before the children of Israel.

In Context

8Mai mult, nu voi îngădui ca piciorul lui Israel să pășească afară din pământul acesta, pe care l-am dat părinților lor, numai dacă ei vor fi stăruitori în a face tot ce le-am spus, după toată legea, rânduielile și poruncile date prin Moise".

10De aceea a grăit Domnul lui Manase și poporului său, dar ei n-au ascultat.

Read all of Cartea întâi Paralipomena 33

Cross References

Deuteronomy 2:21Poporul acesta fusese mare, mult la număr și înalt la statură, ca fiii lui Enac; dar Domnul îi pierduse de la fața Amoniților și-i alungaseră aceștia și se așezaseră în locul lor.

1 Kings 14:16Domnul va vinde pe Israel pentru păcatele lui Ieroboam pe care el însuși le-a făcut și cu care a dus la păcat pe Israel".

2 Kings 17:8Când au început ei să se poarte după obiceiurile popoarelor pe care le alungase Domnul de la fața fiilor lui Israel și după obiceiurile regilor lui Israel, făcând cum făceau aceștia;

2 Kings 21:16Mai mult încă, Manase, pe lângă păcatul său de a fi dus pe Iuda în ispită, a vărsat și foarte mult sânge nevinovat, încât a mânjit Ierusalimul de la o margine la alta.

2 Kings 24:3Aceasta s-a făcut cu Iuda numai din porunca Domnului, ca să fie lepădat de la fața Lui pentru păcatele lui Manase și pentru tot ce făcuse acesta;

2 Chronicles 33:2Acesta a făcut lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului, umblând după urâciunile popoarelor izgonite de Domnul din fața fiilor lui Israel.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 33:9

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 33:8Cartea întâi Paralipomena 33Cartea întâi Paralipomena 33:10 →