The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 34 › Cartea întâi Paralipomena 34:32

Cartea întâi Paralipomena 34:32

Apoi a poruncit regele ca acest legământ să aibă tărie pentru toți cei ce se află în Ierusalim și în toată țara lui Veniamin; și au început locuitorii Ierusalimului să se poarte după legământul Domnului Dumnezeului părinților lor

Biblia

In The King James Version

And he caused all that were present in Jerusalem and Benjamin to stand to it. And the inhabitants of Jerusalem did according to the covenant of God, the God of their fathers.

In Context

31Și a stat regele la locul lui și a făcut legământ în fața Domnului, ca să urmeze Domnului și să păzească poruncile Lui, descoperirile și rânduielile Lui, cu toată inima și cu tot sufletul lor, ca să împlinească cuvintele legământului, care sunt scrise în cartea aceasta.

33Și a alungat Iosia toate urâciunile, din toate ținuturile, cărora se închinau fiii lui Israel; și a poruncit tuturor celor care se aflau în pământul lui Israel să slujească Domnului Dumnezeului lor. Și în toate zilele vieții lui nu s-au abătut ei de la Domnul Dumnezeul părinților lor. Capitolul 34

Read all of Cartea întâi Paralipomena 34

Cross References

Genesis 18:19Că l-am ales, ca să învețe pe fiii și casa sa după sine să umble în calea Domnului și să facă judecată și dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit”.

2 Chronicles 15:12După aceea au făcut legământ între ei, ca să caute pe Domnul Dumnezeul părinților lor, cu toată inima lor și cu tot sufletul lor;

2 Chronicles 30:12Și a fost mâna Domnului peste Iuda, Care le-a dăruit o singură inimă, ca să împlinească porunca regelui și a căpeteniilor, după cuvântul Domnului.

Ezra 10:3Să încheiem acum legământ cu Dumnezeul nostru că, după sfatul stăpânului meu și al celor ce cinstesc poruncile Dumnezeului nostru, să dăm drumul tuturor femeilor și copiilor născuți cu ele, ca să fim după lege.

Jeremiah 3:10Peste toate acestea Iuda, necredincioasa soră a fiicei lui Israel, nu s-a întors la Mine din toată inima sa, ci numai din prefăcătorie", zice Domnul.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 34:32

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 34:31Cartea întâi Paralipomena 34Cartea întâi Paralipomena 34:33 →