The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 36 › Cartea întâi Paralipomena 36:22

Cartea întâi Paralipomena 36:22

Iar în anul dintâi al lui Cirus, regele Persiei, pentru împlinirea cuvintelor Domnului rostite prin Ieremia, a trezit Domnul duhul lui Cirus, regele Persiei, și a poruncit acesta să se facă cunoscut tuturor din tot regatul său, prin cuvânt și prin scris și să le spună:

Biblia

In The King James Version

Now in the first year of Cyrus king of Persia, that the word of the LORD spoken by the mouth of Jeremiah might be accomplished, the LORD stirred up the spirit of Cyrus king of Persia, that he made a proclamation throughout all his kingdom, and put it also in writing, saying,

In Context

21Pentru ca să se împlinească cuvântul Domnului cel zis prin gura lui Ieremia, până ce țara va termina de ținut zilele sale de odihnă; căci în toate zilele pustiirii ea s-a odihnit până la împlinirea celor șaptezeci de ani.

23"Așa zice Cirus, regele Perșilor: Toate regatele pământului, Domnul Dumnezeul cerului mi le-a dat mie și mi-a poruncit să-I zidesc templul în Ierusalimul cel din Iuda. Cine este intre voi din tot poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el și să se ducă acolo". Capitolul 36

Read all of Cartea întâi Paralipomena 36

Cross References

1 Kings 11:14Și a ridicat Domnul un vrăjmaș împotriva lui Solomon, pe Hadad Idumeul, viță de rege din Edom.

1 Chronicles 5:26Atunci Dumnezeul lui Israel a întărâtat duhul lui Ful, regele Asiriei, adică al lui Tiglatfalasar, regele Asiriei și acesta a strămutat pe Rubeniți și pe Gadiți și jumătate din tribul lui Manase și i-a dus în Halach, Habor, Hara și la râul Gozan, unde sunt până astăzi. Capitolul 05

2 Chronicles 24:9Și s-a dat de veste la tot poporul din Iuda și din Ierusalim ca să aducă Domnului darea pe care o pusese Moise, robul lui Dumnezeu, asupra Israeliților în pustiu.

2 Chronicles 36:21Pentru ca să se împlinească cuvântul Domnului cel zis prin gura lui Ieremia, până ce țara va termina de ținut zilele sale de odihnă; căci în toate zilele pustiirii ea s-a odihnit până la împlinirea celor șaptezeci de ani.

Ezra 1:5Atunci s-au ridicat căpeteniile semințiilor lui Iuda și ale lui Veniamin, și preoții și leviții și toți aceia cărora Dumnezeu le deșteptase duhul să se ducă să înalțe templul Domnului care este la Ierusalim.

Isaiah 13:17Iată că Eu ridic asupra lor pe Mezi, care nu pun preț pe argint și care nu se lăcomesc pentru aur.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 36:22

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 36:21Cartea întâi Paralipomena 36Cartea întâi Paralipomena 36:23 →