The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 7 › Cartea întâi Paralipomena 7:10

Cartea întâi Paralipomena 7:10

Și în ziua a douăzeci și treia a lunii a șaptea, regele a dat drumul la corturile sale poporului, care se bucura și se veselea de binele ce dăduse Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său Israel.

Biblia

In The King James Version

And on the three and twentieth day of the seventh month he sent the people away into their tents, glad and merry in heart for the goodness that the LORD had shewed unto David, and to Solomon, and to Israel his people.

In Context

9Iar în ziua a opta au sărbătorit încheierea sărbătorii, căci sfințirea jertfelnicului a ținut șapte zile, iar sărbătoarea alte șapte zile.

11Astfel a isprăvit Solomon templul Domnului și casa regelui; tot ce plănuise Solomon în inima sa să facă pentru templul Domnului și pentru casa sa, le-a isprăvit după dorință.

Read all of Cartea întâi Paralipomena 7

Cross References

Exodus 18:1Auzind însă Ietro, preotul din Madian, socrul lui Moise, de toate câte făcuse Dumnezeu pentru Moise și pentru Israel, poporul Său, când a scos Domnul pe Israel din Egipt,

Deuteronomy 12:12Să vă veseliți înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi, fiii voștri și fiicele voastre, robii voștri, roabele voastre și levitul cel din mijlocul sălașurilor voastre, că acela n-are parte și moștenire cu voi.

Deuteronomy 16:11Să te veselești înaintea Domnului Dumnezeului tău, tu, fiul tău și fiica ta, robul tău și roaba ta, levitul din cetățile tale și străinul, orfanul și văduva, care vor fi în mijlocul tău, în locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să fie numele Lui acolo.

1 Kings 8:66în ziua a opta Solomon a dat drumul poporului. Și au binecuvântat toți pe rege și s-au întors la corturile lor, bucurându-se și veselindu-se cu inima pentru tot binele ce l-a făcut Domnul robului Său David și poporului Său Israel. Capitolul 08

2 Chronicles 29:36Și s-a bucurat Iezechia dimpreună cu tot poporul, că Dumnezeu a potrivit așa pe popor, încât s-a făcut acest lucru, cum nici nu se așteptase. Capitolul 29

Nehemiah 8:10Ci mergeți de mâncați carne grasă și beți vin dulce - adăugară ei - și trimiteți parte și celor ce n-au nimic gătit, căci ziua aceasta este sfințită Domnului nostru. Nu fiți triști, căci bucuria Domnului va fi puterea voastră".

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 7:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 7:9Cartea întâi Paralipomena 7Cartea întâi Paralipomena 7:11 →