The Bible Software
bible.software › A doua epistolă a lui Pavel către corinteni › A doua epistolă a lui Pavel către corinteni 1 › A doua epistolă a lui Pavel către corinteni 1:8

A doua epistolă a lui Pavel către corinteni 1:8

Căci nu voim, fraților, ca voi să nu știți de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiați, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viață.

Biblia

In The King James Version

For we would not, brethren, have you ignorant of our trouble which came to us in Asia, that we were pressed out of measure, above strength, insomuch that we despaired even of life:

In Context

7Și nădejdea noastră este tare pentru voi, știind că precum sunteți părtași suferințelor, așa și mângâierii.

9Ci noi, în noi înșine, ne-am socotit ca osândiți la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morți,

Read all of A doua epistolă a lui Pavel către corinteni 1

Cross References

1 Samuel 20:3David însă s-a jurat și a zis: "Tatăl tău știe bine că eu am dobândit trecere la tine, și de aceea își zice: "Nu trebuie să știe de aceasta Ionatan, ca să nu se amărască. Dar viu este Domnul și viu este sufletul tău; între mine și moarte n-a fost decât un pas".

Acts 19:23Și în vremea aceea s-a făcut mare tulburare pentru calea Domnului.

1 Corinthians 4:8Iată, sunteți sătui; iată, v-ați îmbogățit; fără de noi ați domnit, și, măcar nu ați domnit, ca și noi să domnim împreună cu voi.

1 Corinthians 16:9Căci mi s-a deschis ușă mare spre lucru mult, dar sunt mulți potrivnici.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study A doua epistolă a lui Pavel către corinteni 1:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← A doua epistolă a lui Pavel către corinteni 1:7A doua epistolă a lui Pavel către corinteni 1A doua epistolă a lui Pavel către corinteni 1:9 →