Cartea întâi Paralipomena 1:10
Iar Ilie a răspuns: "De sunt omul lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer și să te ardă pe tine și pe cei cincizeci ai tăi!" Și s-a coborât foc din cer și l-a mistuit pe el și pe cei cincizeci ai lui.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea întâi Paralipomena 1
Cross References
Numbers 11:1Poporul însă începu să cârtească în auzul Domnului, iar Domnul auzind, se aprinse mânia Lui, izbucni între ei foc de la Domnul și începu a mistui marginile taberei.
Numbers 16:35A ieșit apoi foc de la Domnul și a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbați care au adus tămâie.
1 Kings 22:28Iar Miheia a zis: "Că ai să te întorci biruitor, aceasta n-a grăit-o Domnul prin mine". Apoi a zis: "Ascultați, toate popoarele!"
2 Chronicles 36:16Dar ei și-au bătut joc de trimișii cei de la Dumnezeu și n-au ținut seamă de cuvintele Lui; au batjocorit pe proorocii Lui, până ce mânia Domnului s-a coborât peste poporul Lui, încât acesta n-a mai avut scăpare.
Daniel 3:22Fiindcă porunca regelui era grabnică și cuptorul foarte înfierbântat, acei oameni care au aruncat pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego au fost mistuiți de văpaia focului.