The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 17 › Cartea întâi Paralipomena 17:35

Cartea întâi Paralipomena 17:35

Să nu le slujiți nici să le aduceți jertfe;

Biblia

In The King James Version

With whom the LORD had made a covenant, and charged them saying, Ye shall not fear other gods, nor bow yourselves to them, nor serve them, nor sacrifice to them:

In Context

34Așa urmează ei până în ziua de astăzi, după obiceiurile lor cele de la început; de Domnul nu se tem și nu urmează după așezămintele, după rânduielile, după legea și după poruncile pe care le-a poruncit Domnul fiilor lui Iacov, căruia îi dăduse numele de Israel și cu ai cărui urmași încheiase legământ și le poruncise așa: "Să nu cinstiți pe dumnezeii altora, nici să vă închinați lor;

36Ci să cinstiți pe Domnul, Care v-a scos din pământul Egiptului cu putere mare și cu braț înalt; pe Acesta să-L cinstiți și Lui să vă închinați și să-I aduceri jertfe;

Read all of Cartea întâi Paralipomena 17

Cross References

Exodus 20:3Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!

Exodus 24:6Atunci Moise, luând jumătate din sânge, l-a turnat într-un vas, iar cu cealaltă jumătate de sânge a stropit jertfelnicul.

Deuteronomy 4:23Luați seama să nu uitați legământul Domnului Dumnezeului vostru pe care l-a încheiat cu voi și să nu vă faceți idoli care ar închipui ceva, precum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău.

Deuteronomy 6:14Să nu mergeți după alți dumnezei, după dumnezeii popoarelor, care se vor afla împrejurul vostru;

Deuteronomy 29:10Voi cu toții vă înfățișați astăzi înaintea feței Domnului Dumnezeului vostru: căpeteniile semințiilor voastre, bătrânii voștri, judecătorii voștri, mai marii oștirii voastre și toți Israeliții,

Joshua 23:16De veți călca așezământul Domnului Dumnezeului vostru, pe care l-a încheiat El cu voi și vă veți duce să slujiți la alți dumnezei și să vă închinați lor, se va aprinde asupra voastră mânia Domnului și veți pieri curând din țara aceasta bogată pe care v-a dat-o Domnul". Capitolul 23

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 17:35

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 17:34Cartea întâi Paralipomena 17Cartea întâi Paralipomena 17:36 →