The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 21 › Cartea întâi Paralipomena 21:6

Cartea întâi Paralipomena 21:6

A trecut pe fiul său prin foc, a ghicit, a vrăjit, a adus oameni care se îndeletniceau cu chemarea morților și vrăjitori și a făcut și alte multe lucruri urâte Domnului, ca să-L mânie.

Biblia

In The King James Version

And he made his son pass through the fire, and observed times, and used enchantments, and dealt with familiar spirits and wizards: he wrought much wickedness in the sight of the LORD, to provoke him to anger.

In Context

5Și a făcut jertfelnice la toată oștirea cerului în amândouă curiile templului Domnului;

7După aceea chipul Așerei pe care îl făcuse l-a așezat în casa despre care Domnul îi zisese lui David și lui Solomon, fiul lui: "În casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, voi pune numele Meu pe vecie;

Read all of Cartea întâi Paralipomena 21

Cross References

Genesis 13:13Deci a zis Domnul către Avram, după ce s-a despărțit Lot de dânsul: „Ridică-ti ochii și, din locul în care ești acum, caută spre miazănoapte, spre miazăzi și răsărit și spre mare,

Leviticus 19:26Să nu mâncați cu sânge; să nu vrăjiți, nici să ghiciți.

Leviticus 20:2„Spune fiilor lui Israel acestea: Dacă cineva dintre fiii lui Israel și dintre străinii care trăiesc printre Israeliți va da din copiii săi lui Moloh, acela să fie dat morții: poporul băștinaș să-l ucidă cu pietre.

Deuteronomy 32:16Întărâtat-au râvna Lui cu dumnezei străini și cu urâciunile lor L-au mâniat;

2 Kings 16:3Ci a pășit pe urmele regilor lui Israel și chiar și pe fiul său l-a trecut prin foc, urmând urâciunile popoarelor pe care le alungase Domnul de la fața fiilor lui Israel;

2 Kings 23:24A mai nimicit regele Iosia pe cei ce se îndeletniceau cu chemarea morților, pe vrăjitori, pe terafimii, idolii și toate urâciunile care se iviseră în pământul lui Iuda și în Ierusalim, ca să împlinească cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise Hilchia preotul în templul Domnului.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 21:6

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 21:5Cartea întâi Paralipomena 21Cartea întâi Paralipomena 21:7 →