Cartea întâi Paralipomena 8:15
A doua zi însă a luat o învelitoare, a udat-o cu apă, a pus-o pe fața lui și a murit regele. Și în locul lui s-a făcut rege Hazael.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea întâi Paralipomena 8
Cross References
1 Samuel 16:12Și a trimis Iesei și l-au adus. Acela era bălan, cu ochi frumoși și plăcut la față. Atunci Domnul a zis: "Scoală de-l unge, căci acesta este!"
1 Samuel 24:13Să judece dar Domnul între mine și între tine și să mă răzbune împotriva ta; dar mâna mea nu va fi asupra ta. Din nelegiuiți, nelegiuiți ies, dar mâna mea nu va fi asupra ta.
1 Kings 11:26Asemenea și Ieroboam, fiul lui Nabat, Efremiteanul din Țereda, pe a cărui mamă văduvă o chema Țerua, și care era roaba lui Solomon, a ridicat mâna împotriva regelui.
1 Kings 16:10Când a băut acesta de s-a îmbătat la Tirța, în casa lui Arța, mai marele curții din Tirța, atunci a intrat Zimri, l-a lovit și l-a omorât, în anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, regele Iudei, și s-a făcut rege în locul lui.
1 Kings 19:15Și a zis Domnul: "Mergi și întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc și, când vei ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael;
2 Kings 9:24Iar Iehu și-a întins arcul cu mâna sa și a lovit pe Ioram între umeri și săgeata a trecut prin inima lui și el a căzut în carul său.