The Bible Software
bible.software › A doua epistolă a lui Petru › A doua epistolă a lui Petru 3 › A doua epistolă a lui Petru 3:15

A doua epistolă a lui Petru 3:15

Și îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiți-o drept mântuire, precum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel după înțelepciunea dată lui,

Biblia

In The King James Version

And account that the longsuffering of our Lord is salvation; even as our beloved brother Paul also according to the wisdom given unto him hath written unto you;

In Context

14Pentru aceea, iubiților, așteptând acestea, sârguiți-vă să fiți aflați de El în pace, fără prihană și fără vină.

16Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.

Read all of A doua epistolă a lui Petru 3

Cross References

Exodus 31:6Și iată, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan, și am pus înțelepciune în mintea oricărui om iscusit, ca să facă toate câte ți-am poruncit:

Exodus 35:35A umplut inima acestora de înțelepciune, ca să facă pentru locașul sfânt orice lucru de săpător și de țesător iscusit, de cusător pe pânză de mătase violetă, stacojie și vișinie și de în, și de țesător în stare de a face orice lucru și a născoci țesături iscusite”. Capitolul 35

1 Kings 3:28Și a auzit tot Israelul do judecata aceasta pe care a făcut-o regele. Și au început să se teamă de rege, căci vedeau că înțelepciunea lui Dumnezeu este în el, ca să facă judecată și dreptate. Capitolul 03

Ecclesiastes 2:26Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înțelepciune, știință și bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune și să strângă pentru a da celui ce este bun în fața lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și vinare de vânt! Capitolul 02

Luke 21:15Căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toți potrivnicii voștri.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study A doua epistolă a lui Petru 3:15

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← A doua epistolă a lui Petru 3:14A doua epistolă a lui Petru 3A doua epistolă a lui Petru 3:16 →