Cartea a treia a Regilor 22:28
Tu pe poporul smerit îl izbăvești, Iar ochii cei mândri îi smerești.
Biblia
In The King James Version
In Context
27Cu cel cuvios, Cuvios ești, Iar cu cel îndărătnic, Te porți după îndărătnicia lui.
29Tu ești lumina mea, Doamne! Doamne, luminează întunericul meu!
Read all of Cartea a treia a Regilor 22
Cross References
Exodus 3:7Zis-a Domnul către Moise: „Am văzut necazul poporului Meu în Egipt și strigarea lui de sub apăsători am auzit și durerea lui o știu.
Exodus 10:3Și a intrat Moise și Aaron la Faraon și i-au zis: „Așa grăiește Domnul Dumnezeul Evreilor: Până când nu vei vrea să te smerești înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu, ca să-Mi slujească!
Job 40:11Revarsă puhoaiele mâniei tale și doboară cu o privire pe cel trufaș!
Isaiah 2:11Ochii celui mândru vor fi smeriți, mândria celor de rând va fi pogorâtă și numai Domnul în ziua aceea va fi ridicat în slăvi,