The Bible Software
bible.software › Faptele Apostolilor › Faptele Apostolilor 18 › Faptele Apostolilor 18:12

Faptele Apostolilor 18:12

Dar pe când Galion era proconsulul Ahaiei, iudeii s-au ridicat toți într-un cuget împotriva lui Pavel și l-au adus la tribunal,

Biblia

In The King James Version

And when Gallio was the deputy of Achaia, the Jews made insurrection with one accord against Paul, and brought him to the judgment seat,

In Context

11Și a stat în Corint un an și șase luni, învățând între ei cuvântul lui Dumnezeu.

13Zicând că acesta caută să convingă pe oameni să se închine lui Dumnezeu, împotriva legii.

Read all of Faptele Apostolilor 18

Cross References

John 19:13Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreiește Gabbata.

Acts 13:12Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se foarte de învățătura Domnului.

Acts 14:2Dar iudeii care n-au crezut au răsculat și au înrăit sufletele păgânilor împotriva fraților.

Acts 17:5Iar iudeii, umplându-se de invidie și luând cu ei pe câțiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea și, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului.

Acts 18:16Și i-a izgonit de la tribunal.

Acts 21:27Și când era să se împlinească cele șapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulțimea și au pus mâna pe el,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Faptele Apostolilor 18:12

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Faptele Apostolilor 18:11Faptele Apostolilor 18Faptele Apostolilor 18:13 →