The Bible Software
bible.software › Faptele Apostolilor › Faptele Apostolilor 4 › Faptele Apostolilor 4:24

Faptele Apostolilor 4:24

Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu și au zis: Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele,

Biblia

In The King James Version

And when they heard that, they lifted up their voice to God with one accord, and said, Lord, thou art God, which hast made heaven, and earth, and the sea, and all that in them is:

In Context

23Fiind sloboziți, au venit la ai lor și le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii și bătrânii.

25Care prin Duhul Sfânt și prin gura părintelui nostru David, slujitorul Tău, ai zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat cele deșarte?

Read all of Faptele Apostolilor 4

Cross References

2 Kings 19:15Și s-a rugat Iezechia înaintea feței Domnului și a zis: "Doamne Dumnezeul lui Israel, Cel ce șezi pe heruvimi, numai Tu singur ești Dumnezeul tuturor regatelor pământului, Tu ai făcut cerul și pământul!

Nehemiah 9:6Numai Tu ești Domn și numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, pământul și toate cele de pe el, mările și toate cele ce se cuprind în ele; Tu dai viață la toate și ție se închină oștirea cerurilor.

Isaiah 51:12Eu, Eu sunt Cel ce dă nădejde! Cine ești tu, ca să te temi de un muritor și de un om de rând care trece ca iarba?

Jeremiah 20:13Cântați Domnului! Lăudați pe Domnul, căci El izbăvește sufletul celui împilat din mâna făcătorilor de rele.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Faptele Apostolilor 4:24

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Faptele Apostolilor 4:23Faptele Apostolilor 4Faptele Apostolilor 4:25 →