Amos 7:2
Și după ce au sfârșit de mâncat iarba de pe pământ, am zis: Doamne Dumnezeule, fie-ți milă! Cum va putea îndura aceasta Iacov, căci el este mic!
Biblia
In The King James Version
In Context
3Și S-a milostivit Domnul pentru aceste vorbe și a zis: "Nu se va mai întâmpla!"
Cross References
Exodus 10:15Și au acoperit ele toată țara, cât nu se mai vedea pământul; și au mâncat toată iarba pământului și toate roadele pomilor, care nu fuseseră stricate de grindină; și n-a rămas nici un fir de verdeață, nici în arbori, nici în iarba câmpului în tot pământul Egiptului.
Exodus 34:9Zicând: „De am aflat bunăvoință în ochii Tăi, Stăpâne, să meargă Stăpânul în mijlocul nostru, căci poporul acesta e îndărătnic; dar, iartă nelegiuirile noastre și păcatele și ne fă moștenirea Ta!”
Numbers 14:19Iartă păcatul poporului acestuia, după mare mila Ta, precum ai iertat Tu poporul acesta din Egipt și până acum”.
Isaiah 51:19Aceste două nenorociri te-au lovit: Cine te va plânge? Pustiirea și dărâmarea, foametea și sabia. Cine te va mângâia?
Jeremiah 14:20Mărturisim, Doamne, necredința noastră și fărădelegile părinților noștri, că am păcătuit înaintea Ta. Nu ne lepăda pe noi pentru numele Tău! Nu necinsti tronul slavei Tale! Adu-ți aminte și nu strica legământul Tău cu noi!