The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 10 › Daniel 10:12

Daniel 10:12

Și a zis către mine: "Nu te teme, Daniele, că din ziua cea dintâi, de când ți-ai sârguit inima ta ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite și eu am sosit din pricina cuvintelor tale.

Biblia

In The King James Version

Then said he unto me, Fear not, Daniel: for from the first day that thou didst set thine heart to understand, and to chasten thyself before thy God, thy words were heard, and I am come for thy words.

In Context

11Și a grăit către mine: "Daniele, om plăcut al lui Dumnezeu, ia aminte la cuvintele pe care ți le spun ție și stai drept, că acum sunt trimis către tine". Și pe când îmi grăia cuvântul acesta, m-am sculat tremurând.

13Și îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci și una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori, a venit în ajutorul meu și eu l-am lăsat acolo la îngerul păzitor al regelui Perșilor

Read all of Daniel 10

Cross References

Leviticus 16:29Aceasta să fie pentru voi lege veșnică: în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiți și nici o muncă să nu faceți, nici băștinașul, nici străinul care s-a așezat la voi,

Numbers 29:7În ziua a zecea a acestei luni să aveți adunare sfântă, să postiți și nici un lucru să nu faceți.

Isaiah 35:4Ziceți celor slabi la inimă și la cuget: "Întăriți-vă și nu vă temeți. Iată Dumnezeul nostru! Cu judecată răsplătește și va răsplăti; El va veni și ne va mântui".

Isaiah 41:14Nu-ți fie frică, vierme al lui Iacov, viermișor al lui Israel, Eu sunt ajutorul tău, zice Domnul, Mântuitorul tău și Sfântul lui Israel.

Isaiah 65:24Și înainte de a Mă chema pe Mine, Eu le voi răspunde, și grăind ei încă, Eu îi voi fi ascultat.

Daniel 9:20Și în vreme ce grăiam și mă rugam și mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și cădeam cu ruga mea fierbinte înaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru sfânt muntele Dumnezeului meu,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 10:12

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 10:11Daniel 10Daniel 10:13 →