Daniel 10:18
Atunci s-a atins iarăși de mine acela care avea înfățișarea Fiului Omului și mi-a dat tărie.
Biblia
In The King James Version
Then there came again and touched me one like the appearance of a man, and he strengthened me,
In Context
Cross References
Job 16:5V-aș mângâia numai cu gura și cu mișcarea buzelor mele v-aș aduce ușurare.
Daniel 8:18Și când vorbea cu mine, stam înmărmurit cu fața la pământ; atunci el s-a atins de mine și m-a ridicat în picioare in locul în care mă aflam,
Daniel 10:16Și iată! Acela care avea înfățișarea fiului omului s-a atins de buzele mele; atunci am deschis gura mea și am grăit și am zis către cel ce sta înaintea mea: "O, Stăpânul meu! Din pricina acestei vedenii m-au cuprins zvârcoliri de durere și am rămas fără putere.
Luke 22:43Iar un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea.
2 Corinthians 12:9Și mi-a zis: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.