The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 4 › Daniel 4:19

Daniel 4:19

Acela ești tu, o, rege, tu, care te-ai mărit și te-ai făcut puternic, ai crescut și ai ajuns până la ceruri, ai stăpânirea ta până la marginea pământului.

Biblia

In The King James Version

Then Daniel, whose name was Belteshazzar, was astonied for one hour, and his thoughts troubled him. The king spake, and said, Belteshazzar, let not the dream, or the interpretation thereof, trouble thee. Belteshazzar answered and said, My lord, the dream be to them that hate thee, and the interpretation thereof to thine enemies.

In Context

18Cu frunziș frumos, cu rod mult și din care se hrăneau toți, sub care se adăposteau fiarele câmpului, iar în ramurile lui făceau cuiburi păsările cerului,

20Iar că a văzut regele un înger, un sfânt, coborându-se din cer și zicând: Doborâți copacul și nimiciți-l, dar butucul și rădăcinile lui lăsați-le în pământ și în legături de fier și de aramă, în iarba pământului, și de roua cerului să fie udat și cu animalele câmpului să fie părtaș până ce vor trece peste el șapte ani,

Read all of Daniel 4

Cross References

Genesis 31:35Iar ea a zis către tatăl său: „Să nu se mânie domnul meu că nu mă pot scula înaintea ta, pentru că tocmai acum am necazul obișnuit al femeilor”. Și mai scotocind Laban prin tot cortul, n-a găsit idolii.

Genesis 32:18Să zici: Ale robului tău Iacov; e dar trimis lui Isav, stăpânul meu. Iată vine și el după noi!”

1 Samuel 1:15Răspunzând însă Ana a zis: "Nu, domnul meu! Eu sunt o femeie cu inima întristată; nici vin, nici sicheră n-am băut, ci îmi dezvălui sufletul meu înaintea Domnului.

1 Samuel 24:8Și așa a oprit David pe oamenii săi cu aceste cuvinte și nu i-a lăsat să se ridice asupra lui Saul. Iar Saul s-a sculat și a ieșit din peșteră la drum.

2 Samuel 18:31Atunci a sosit și Hușai. Și Hușai a zis către rege: "Veste bună aduc regelui, stăpânul meu! Domnul ți-a făcut astăzi dreptate, izbăvindu-te din mâna tuturor celor ce s-au ridicat împotriva ta".

Jeremiah 4:19Inima mea! Inima mea! Mă doare inima până în adânc! Tulburatu-s-a inima mea în mine și nu pot tăcea, că tu, suflete al meu, auzi glasul trâmbiței, auzi strigătul de război.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 4:19

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 4:18Daniel 4Daniel 4:20 →