The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 6 › Daniel 6:14

Daniel 6:14

Atunci au răspuns ei regelui și au zis: "Daniel, cel dintre robii iudei, nu a luat în seamă porunca ta, rege, nici nu s-a îngrijit de oprirea ta, ci de trei ori pe zi își face rugăciunea".

Biblia

In The King James Version

Then the king, when he heard these words, was sore displeased with himself, and set his heart on Daniel to deliver him: and he laboured till the going down of the sun to deliver him.

In Context

13Apoi s-au apropiat și au grăit înaintea regelui privitor la porunca regală: "Oare n-ai poruncit tu ca oricine s-ar ruga timp de treizeci de zile la oricare alt dumnezeu sau om, în afară de tine, rege, să fie aruncat într-o groapă cu lei?" Răspuns-a regele și a zis: "Lucrul rămâne hotărât și, după legile Mezilor și Perșilor, nu se poate schimba".

15Când a auzit regele acestea, s-a tulburat foarte și și-a îndreptat gândul spre Daniel, cum ar putea să-l scape, și până la apusul soarelui s-a străduit ca să-l scoată.

Read all of Daniel 6

Cross References

Esther 3:8În vremea aceasta a spus Aman regelui Artaxerxe: "Este un popor risipit și împrăștiat printre popoare, prin toate țările regatului tău. Legile lui sânt deosebite de legile tuturor popoarelor, legilor regelui nu se supun și regele nu se cuvine să-l lase așa.

Daniel 3:12Dar sunt niște iudei, pe care i-ai pus cârmuitori peste ținutul Babilonului: Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Acești bărbați, nici că au luat în seamă porunca ta, o, rege; dumnezeului tău nu-i slujesc și chipului de aur pe care tu l-ai înălțat nu-i aduc închinare!"

Matthew 27:17Deci adunați fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?

Luke 23:13Iar Pilat, chemând arhiereii și căpeteniile și poporul,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 6:14

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 6:13Daniel 6Daniel 6:15 →