The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 6 › Daniel 6:18

Daniel 6:18

Apoi s-a adus o piatră care a fost pusă peste gura gropii, iar regele a pecetluit-o cu inelul său și cu inelul dregătorilor săi, așa ca nimic să nu se schimbe cu privire la Daniel.

Biblia

In The King James Version

Then the king went to his palace, and passed the night fasting: neither were instruments of musick brought before him: and his sleep went from him.

In Context

17Atunci regele a dat poruncă să aducă pe Daniel și 1-a aruncat în groapa cu lei. După acestea regele a prins a grăi și a zis lui Daniel: "Dumnezeul tău pe Care tu Îl cinstești fără încetare, Acela te va scăpa!"

19Pe urmă, împăratul s-a dus în palatul său și a petrecut noaptea în post și nu au adus lângă el concubine, iar somnul nu l-a mai prins.

Read all of Daniel 6

Cross References

2 Samuel 12:16Și s-a rugat David Domnului pentru copil, a postit și, ducându-se deoparte, a petrecut noaptea întins pe pământ.

1 Kings 21:27Când a auzit Ahab toate cuvintele acestea, a început să plângă, și-a rupt hainele sale, s-a îmbrăcat pesta trupul său cu sac, a postit și a dormit în sac și a umblat trist.

Job 21:12Ei cântă din tobă și din harfă și se desfată la sunetele flautului.

Isaiah 24:8Glasul cel plin de veselie al lirei a încetat, chiotele zgomotoase nu mai sunt, încetat-a glasul harpei.

Daniel 2:1Și în anul al doilea al domniei lui Nabucodonosor, a visat Nabucodonosor vise, iar duhul lui s-a tulburat și somnul nu-l mai prindea.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 6:18

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 6:17Daniel 6Daniel 6:19 →