The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 7 › Daniel 7:3

Daniel 7:3

Și patru fiare uriașe au ieșit din mare, una mai deosebită decât alta.

Biblia

In The King James Version

And four great beasts came up from the sea, diverse one from another.

In Context

2Daniel a început a grăi, zicând: "Văzut-am în vedenia mea din timpul nopții cum cele patru vânturi ale cerului au sfredelit marea cea necuprinsă.

4Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până ce aripile i-au fost smulse și a fost ridicată de pe pământ și pusă pe picioare ca un om și i s-a dat inimă de an.

Read all of Daniel 7

Cross References

Ezekiel 19:3A crescut pe unul din puii săi, care s-a făcut leu, și a învățat să sfâșie prada, și a mâncat oameni.

Daniel 2:37Tu, rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria și mărirea,

Daniel 7:17"Aceste fiare, patru la număr, înseamnă că patru regi se vor ridica pe pământ,

Revelation 13:1Și am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne și șapte capete și pe coarnele ei zece cununi împărătești și pe capetele ei: nume de hulă.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 7:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 7:2Daniel 7Daniel 7:4 →