The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 9 › Daniel 9:9

Daniel 9:9

A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea și îndurarea. Răzvrătitu-ne-am împotriva Lui.

Biblia

In The King James Version

To the Lord our God belong mercies and forgivenesses, though we have rebelled against him;

In Context

8Doamne Dumnezeule, a noastră este rușinarea fețelor, a regilor noștri, a mai-marilor noștri și a părinților noștri, căci noi am păcătuit ție;

10Și nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru ca să umblăm în legea Lui, pe care ne-a dat-o nouă prin mâna slujitorilor Săi profeți.

Read all of Daniel 9

Cross References

Exodus 34:6Și Domnul, trecând pe dinaintea lui, a zis: „Iahve, Iahve, Dumnezeu, iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare și de dreptate,

2 Samuel 24:14"E tare greu, a răspuns David lui Gad, dar să cad mai bine în mâna Domnului, căci mila Lui este mare; numai în mâinile oamenilor să nu cad!" Și și-a ales David ciuma în vremea secerișului grâului.

Nehemiah 9:26Dar ei s-au ridicat și s-au răzvrătit împotriva Ta; au aruncat legea Ta la spate; pe proorocii Tăi care-i îndemnau să se întoarcă la Tine i-au ucis; și ți-au adus hule mari.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 9:9

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 9:8Daniel 9Daniel 9:10 →