Deuteronom 1:34
Și auzind Domnul Dumnezeu cuvintele voastre, S-a mâniat și S-a jurat, zicând: „Nimeni din oamenii aceștia, din acest neam rău,
Biblia
In The King James Version
And the LORD heard the voice of your words, and was wroth, and sware, saying,
In Context
35Nu va vedea pământul cel bun, pe care Eu am jurat să-l dau părinților voștri.
Cross References
Numbers 14:22Toți bărbații câți au văzut slava Mea și minunile pe care le-am făcut în pământul Egiptului și în pustie, și M-au ispitit până acum de zeci de ori și n-au ascultat glasul Meu,
Deuteronomy 2:14De atunci, de când ne-am dus la Cadeș-Barnea și până ce am trecut râul Zared, au trecut treizeci și opt de ani și au pierit din tabăra noastră toți cei ce erau atunci buni de război, după cum li se jurase Domnul;
Ezekiel 20:15Ba ridicându-Mi chiar mâna asupra lor în pustiu, M-am jurat că nu-i voi duce în țara ce rânduisem, în care curge lapte și miere și este cea mai frumoasă din toate țările,