The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 29 › Deuteronom 29:22

Deuteronom 29:22

Rândul de oameni care va urma, copiii voștri care vor fi după voi, străinul care va veni din țară depărtată și toate popoarele, văzând pedepsirea pământului acestuia și bolile cu care îl pustiește Domnul,

Biblia

In The King James Version

So that the generation to come of your children that shall rise up after you, and the stranger that shall come from a far land, shall say, when they see the plagues of that land, and the sicknesses which the LORD hath laid upon it;

In Context

21Și-l va despărți Domnul spre pieire din toate semințiile lui Israel, după toate blestemele legământului, care sunt scrise în cartea aceasta a legii.

23Văzând pucioasa și sarea și că tot pământul este zgură, încât nici nu se seamănă, nici nu rodește și nu răsare pe el nici un fir de iarbă, ca de pe urma Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care le-a stricat Domnul în mânia Sa și în iuțimea Sa,

Read all of Deuteronom 29

Cross References

Genesis 19:24Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma și Gomora ploaie de pucioasă și foc din cer de la Domnul

Jeremiah 20:16Întâmple-se omului aceluia ceea ce s-a întâmplat cetăților pe care le-a dărâmat Domnul și nu le-a cruțat! Să audă el dimineața bocet și la amiază tânguire mare,

Hosea 11:8O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe Adma și te voi face ca Țeboimul! Inima se zvârcolește în Mine, mila Mă cuprinde!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 29:22

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 29:21Deuteronom 29Deuteronom 29:23 →