Deuteronom 33:8
Pentru Levi a zis: "Urimul Tău, Doamne, și Tumimul Tău să fie pentru bărbatul Tău cel sfânt, pe care Tu l-ai încercat la Massa și cu care Tu Te-ai certat la apele Meribei;
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 17:7De aceea s-a pus locului aceluia numele: Masa și Meriba, pentru că acolo cârtiseră fiii lui Israel și pentru că ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?”
Exodus 28:36Și s-o prinzi cu șnur de mătase violetă de chidar, așa ca să vină în partea de dinainte a chidarului.
Leviticus 21:7Să nu-și ia de soție femeie desfrânată sau necinstită; nici femeie lepădată de bărbatul ei, căci sunt sfinți ai Domnului Dumnezeului lor.
Numbers 20:13Aceasta este apa Meriba, căci aici fiii lui Israel s-au certat înaintea Domnului, iar El S-a sfințit între ei.
Numbers 35:8Și când veți da cetățile acestea din moșiile fiilor lui Israel, atunci din moșiile cele mai mari să dați mai mult și din cele mai mici mai puțin; fiecare seminție să dea leviților din cetățile ei potrivit cu partea primită”.
Deuteronomy 8:16Care a scos pentru tine izvor din stânca de cremene, te-a hrănit în pustie cu mana pe care tu n-o cunoșteai și n-o cunoșteau nici părinții tăi, ca să te smerească și să te încerce,