The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 5 › Deuteronom 5:10

Deuteronom 5:10

Și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

Biblia

In The King James Version

And shewing mercy unto thousands of them that love me and keep my commandments.

In Context

9Să nu te închini lor, nici să le slujești, căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos, Care pedepsește vina părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc.

11Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert, că nu va lăsa Domnul Dumnezeul tău nepedepsit pe cel ce ia numele Lui în deșert.

Read all of Deuteronom 5

Cross References

Deuteronomy 6:5Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta.

Deuteronomy 7:12De vei asculta legile acestea, de le vei păzi și le vei împlini, atunci și Domnul Dumnezeul tău va ține legământul și mila Sa față de tine, cum S-a jurat El părinților tăi;

Isaiah 1:16Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei. Încetați odată!

Daniel 9:4Și m-am rugat Domnului Dumnezeu și m-am mărturisit și am zis: "O, Doamne, Dumnezeule cel mare și minunat, Care păzești legământul și îndrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine și iau aminte la poruncile Tale!

John 14:15De Mă iubiți, păziți poruncile Mele.

John 15:14Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 5:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 5:9Deuteronom 5Deuteronom 5:11 →