Deuteronom 7:8
Ci pentru că vă iubește Domnul; și ca să Își țină jurământul pe care 1-a făcut părinților voștri, v-a scos Domnul cu mână tare și cu braț înalt și v-a scăpat din casa robiei și din mâna lui Faraon, regele Egiptului.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 12:41Iar după trecerea celor patru sute treizeci de ani a ieșit toată oștirea Domnului din pământul Egiptului, noaptea.
Exodus 13:14Când însă te va întreba după aceea fiul tău și va zice: Ce înseamnă aceasta?, să-i spui: Cu mână puternică ne-a scos Domnul din pământul Egiptului, din casa robiei.
Exodus 32:13Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Iacov, robii Tăi, cărora Te-ai jurat Tu pe Tine Însuți, zicând: Voi înmulți foarte tare neamul vostru, ca stelele cerului; și tot pământul acesta, de care v-am vorbit, îl voi da urmașilor voștri și-l vor stăpâni în veci!”
Deuteronomy 4:20Iar pe voi v-a luat Domnul Dumnezeu și v-a scos din cuptorul cel de fier, din țara Egiptului, ca să-I fiți Lui popor de moștenire, cum sunteți acum.
Deuteronomy 4:37Pentru că El a iubit pe părinții tăi și v-a ales pe voi, urmașii lor, de aceea te-a Și scos cu puterea Lui cea mare din Egipt.
Deuteronomy 9:4Când îi va izgoni Domnul Dumnezeul tău de la fața ta, să nu zici în inima ta: Pentru dreptatea mea m-a adus Domnul să stăpânesc pe acest pământ bun", căci pentru necredincioșia popoarelor acestora le izgonește Domnul de la fata ta.