Deuteronom 8:19
Iar dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău și vei merge după dumnezeii altora, vei sluji acelora și te vei închina lor, vă mărturisesc astăzi pe cer și pe pământ că veți pieri.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 11:16Păziți-vă să nu se mândrească inima voastră și să nu vă abateți, nici să vă apucați să slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor.
Deuteronomy 29:25Atunci vor răspunde: Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului părinților lor, pe care Acesta l-a încheiat cu ei, când i-a scos din pământul Egiptului,
Joshua 23:13Atunci să știți că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai alunga de la voi popoarele acestea, ci ele vor fi pentru voi laț și mreajă, bici pentru spinările voastre și spin pentru ochii voștri, până veți fi stârpiți din această țară bună pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.
Daniel 9:2În anul întâi al domniei lui - eu, Daniel, am citit în cărți numărul de șaptezeci de ani, pentru care a fost cuvântul Domnului către proorocul Ieremia, ani care trebuia să se împlinească de la dărâmarea Ierusalimului.
Zephaniah 1:18Nici aurul, nici argintul nu vor putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, căci tot pământul va fi mistui. de focul mâniei Lui; căci El va distruge, da, va pierde într-o clipă pe toți locuitorii pământului. Capitolul 01
Luke 12:47Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.