The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 9 › Deuteronom 9:22

Deuteronom 9:22

La Tabeerah, la Masa și la Chibrot-Hataava voi iarăși ați mâniat pe Domnul Dumnezeul vostru.

Biblia

In The King James Version

And at Taberah, and at Massah, and at Kibroth-hattaavah, ye provoked the LORD to wrath.

In Context

21Iar păcatul vostru pe care l-ați făcut, adică vițelul, l-am luat, l-am ars în foc, l-am sfărâmat și l-am pisat bine, până când s-a făcut mărunt ca praful, și praful acesta l-am aruncat în pârâul ce curgea din munte.

23Când v-a trimis Domnul din Cadeș-Barnea, zicând: Mergeți de luați pământul pe care vi-l dau Eu, v-ați împotrivit poruncii Domnului Dumnezeului vostru și nu l-ați crezut, nici n-ați ascultat glasul Lui.

Read all of Deuteronom 9

Cross References

Exodus 17:7De aceea s-a pus locului aceluia numele: Masa și Meriba, pentru că acolo cârtiseră fiii lui Israel și pentru că ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?”

Numbers 11:3De aceea s-a numit locul acela: Tabeera, adică ardere, căci acolo a fost aprins între ei focul de la Domnul.

Numbers 11:34Și s-a pus numele locului aceluia: Chibrot-Hataava, adică mormintele poftei, căci acolo au îngropat pe poporul cel aprins de poftă.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 9:22

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 9:21Deuteronom 9Deuteronom 9:23 →