The Bible Software
bible.software › Ecleziast › Ecleziast 8 › Ecleziast 8:16

Ecleziast 8:16

Când mi-am îndreptat inima ca să cunosc înțelepciunea și să pătrund care este menirea omului pe pământ, căci nici zi, nici noapte ochii lui nu văd somnul,

Biblia

In The King James Version

When I applied mine heart to know wisdom, and to see the business that is done upon the earth: (for also there is that neither day nor night seeth sleep with his eyes:)

In Context

15Și am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea și să se veselească. Numai de l-ar întovărăși la lucrul lui în tot timpul vieții pe care Dumnezeu i-o dă sub soare!

17Atunci mi-am dat seama, privind lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să înțeleagă toate câte se fac sub soare, dar se ostenește căutându-le, fără să le dea de rost; iar dacă înțeleptul crede că le cunoaște, el nu poate să le pătrundă. Capitolul 08

Read all of Ecleziast 8

Cross References

Ecclesiastes 1:17Și mi-am silit inima ca să pătrund înțelepciunea și știința, nebunia și prostia, dar am înțeles că și aceasta este vânare de vânt,

Ecclesiastes 4:8Este câte un om care este stingher și care nu are nici copil, nici frate și totuși lucrul nu-l mai sfârșește și ochii lui nu se mai satură de bogăție. Dar vine o vreme când zice: "Pentru cine m-am trudit și am lipsit sufletul meu de traiul cel bun?" Și aceasta este deșertăciune și rea îndeletnicire.

Ecclesiastes 7:25Și eu m-am silit și inima mea a cercetat și a urmărit știința și înțelepciunea și buna chibzuială și mi-am dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate.

Ecclesiastes 8:9Am văzut toate aceste lucruri și mi-am sârguit inima mea spre tot lucrul care se face sub soare într-o vreme când omul stăpânește pe altul spre nenorocirea lui.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ecleziast 8:16

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ecleziast 8:15Ecleziast 8Ecleziast 8:17 →