The Bible Software
bible.software › Cartea Estera › Cartea Estera 7 › Cartea Estera 7:10

Cartea Estera 7:10

Și au spânzurat pe Aman în spânzurătoarea pregătită de el. Numai așa s-a potolit mânia regelui. Capitolul 07

Biblia

In The King James Version

So they hanged Haman on the gallows that he had prepared for Mordecai. Then was the king’s wrath pacified.

In Context

9Atunci Harbona, unul din eunucii regelui, a zis: "Iată și spânzurătoarea pe care a pregătit-o Aman pentru Mardoheu, care a grăit de bine pe rege, stă la casa lui Aman, înaltă de cincizeci de coți". Iar regele a zis: "Spânzurați-l acolo!"

Read all of Cartea Estera 7

Cross References

Judges 15:7Dar Samson le-a zis: "Cu toate că ați făcut aceasta, eu tot am să mă răzbun pe voi și numai atunci am să mă liniștesc".

Esther 8:7Regele Artaxerxe a zis către Estera și Mardoheu: "Casa lui Aman am dat-o Esterei, iar pe el l-am spânzurat, pentru că și-a întins mâna sa asupra Iudeilor.

Esther 9:25Cum Estera a străbătut până la rege și cum regele a poruncit prin scrisoare nouă, ca uneltirea cea rea a lui Aman, pe care o plănuise el asupra Iudeilor, să se întoarcă asupra capului lui și să-l spânzure pe el și pe fiii lui.

Job 20:8Zboară ca un vis și nu mai dai de el, e măturat ca o vedenie de noapte.

Proverbs 26:27Cine sapă groapa (altuia) cade singur în ea și cel ce rostogolește o piatră se prăvălește (tot) peste el.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Estera 7:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Estera 7:9Cartea Estera 7