Cartea Estera 9:30
Și au trimis scrisori tuturor Iudeilor din cele o sută douăzeci și șapte de țări ale regatului lui Artaxerxe cu cuvinte de pace și de credincioșie,
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Esther 8:9Atunci au fost chemați scriitorii regelui, în luna a treia, adică în luna Sivan, în ziua de douăzeci și trei ale lunii, și cum a poruncit Mardoheu, așa s-a scris Iudeilor și satrapilor, guvernatorilor țărilor și cârmuitorilor ținuturilor lor, de la India până la Etiopia, din cele o sută douăzeci și șapte țări; și s-a scris fiecărei țări cu scrierea ei și fiecărui popor în limba lui, și Iudeilor le-a scris cu literele lor și în limba lor.
Isaiah 32:17Pacea va fi lucrul dreptății, roada dreptății va fi liniștea și nădejdea în veci de veci.
Zechariah 8:19"Așa zice Domnul Savaot: Postul din luna a patra, a cincea, a șaptea și a zecea vor fi pentru casa lui Iuda spre veselie și bucurie și zile bune de sărbătoare! Dar iubiți adevărul și pacea!