The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 18 › Cartea Exodului 18:11

Cartea Exodului 18:11

Acum am cunoscut și eu că Domnul este mare peste toți dumnezeii, pentru că a smerit pe aceștia”.

Biblia

In The King James Version

Now I know that the LORD is greater than all gods: for in the thing wherein they dealt proudly he was above them.

In Context

10și a zis Ietro: „Binecuvântat este Domnul, Care v-a izbăvit din mâinile Egiptenilor și din mâna tui Faraon, Cel ce a izbăvit pe poporul acesta din stăpânirea Egiptenilor.

12Apoi Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu ardere de tot și jertfă. și au venit Aaron și toți bătrânii lui Israel să mănânce pâine cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu.

Read all of Cartea Exodului 18

Cross References

Exodus 1:10Veniți dar să-i împilăm, ca să nu se mai înmulțească și ca nu cumva la vreme de război să se unească cu vrăjmașii noștri și, bătându-ne, să iasă din țara noastră!”

Exodus 1:22Atunci Faraon a poruncit la tot poporul său și a zis: „Tot copilul de parte bărbătească, ce se va naște Evreilor, să-l aruncați în Nil, iar fetele să le lăsați să trăiască toate!” Capitolul 01

Exodus 5:7„De acum înainte să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizii, ca ieri și ca alaltăieri, ci să se ducă ei să-și adune paie.

Exodus 10:3Și a intrat Moise și Aaron la Faraon și i-au zis: „Așa grăiește Domnul Dumnezeul Evreilor: Până când nu vei vrea să te smerești înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu, ca să-Mi slujească!

Exodus 14:8Iar Domnul a învârtoșat inima lui Faraon, regele Egiptului, și a slujitorilor lui, și a alergat acesta după fiii lui Israel; dar fiii lui Israel ieșiseră sub mână înaltă.

Exodus 15:11Întins-ai dreapta Ta Și i-a înghițit pământul!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 18:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 18:10Cartea Exodului 18Cartea Exodului 18:12 →