The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 18 › Cartea Exodului 18:7

Cartea Exodului 18:7

Deci a ieșit Moise în întâmpinarea socrului său, s-a plecat înaintea lui și l-a sărutat. Iar după ce s-au binecuvântat unul pe altul, au intrat în cort.

Biblia

In The King James Version

And Moses went out to meet his father in law, and did obeisance, and kissed him; and they asked each other of their welfare; and they came into the tent.

In Context

6Atunci el a trimis vorbă lui Moise, zicând: „Iată, eu, Ietro, socrul tău, și femeia ta și cei doi fii ai ei împreună cu ea venim la tine”.

8Apoi a povestit Moise socrului său toate câte a făcut Domnul cu Faraon și cu toți Egiptenii pentru Israel, toate suferințele ce le-au întâlnit ei în cale și cum i-a izbăvit Domnul din mâinile lui Faraon și din mâinile Egiptenilor.

Read all of Cartea Exodului 18

Cross References

Genesis 18:2Atunci ridicându-și ochii săi, a privit și iată trei Oameni stăteau înaintea lui; și cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor și s-a închinat până la pământ.

Genesis 29:13Auzind Laban de sosirea lui Iacov, fiul surorii sale, a alergat în întâmpinarea lui și, îmbrățișându-l, l-a sărutat și l-a adus în casa sa și el a povestit lui Laban toate.

Genesis 33:3Iar el mergea în fruntea lor și, apropiindu-se de fratele său, i s-a închinat de șapte ori până la pământ.

Genesis 45:15După aceea a sărutat pe toți frații săi și a plâns cu ei. După aceasta i-au grăit și frații lui.

Numbers 22:36Când a auzit Balac că vine Valaam, a ieșit în întâmpinarea lui în orașul moabit, care este lângă hotarul de la Arnon, chiar la hotar.

1 Samuel 17:18Iar acești zece cași du-i căpeteniei celei peste mia lor; cercetează de sănătatea lor și află ce nevoi au".

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 18:7

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 18:6Cartea Exodului 18Cartea Exodului 18:8 →