The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 19 › Cartea Exodului 19:3

Cartea Exodului 19:3

Apoi s-a suit Moise în munte, la Dumnezeu; și l-a strigat Domnul din vârful muntelui și i-a zis: „Grăiește casei lui Iacov și vestește fiilor lui Israel așa:

Biblia

In The King James Version

And Moses went up unto God, and the LORD called unto him out of the mountain, saying, Thus shalt thou say to the house of Jacob, and tell the children of Israel;

In Context

2Plecase deci Israel de la Rafidim și ajungând în pustia Sinai, au tăbărât acolo în pustie, în fața muntelui.

4„Ați văzut ce am făcut Egiptenilor și cum v-am luat pe aripi de vultur și v-am adus la Mine.

Read all of Cartea Exodului 19

Cross References

Exodus 3:4Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug și a zis: „Moise! Moise!”. Și el a răspuns: „Iată-mă, Doamne!”

Exodus 20:21Și a stat tot poporul departe, iar Moise s-a apropiat de întunericul unde era Dumnezeu.

Exodus 24:13Atunci, sculându-se Moise împreună cu Iosua, slujitorul său, s-a suit în muntele Domnului;

Exodus 34:2Să fii gata dis-de-dimineață și dimineață să te sui în Muntele Sinai și să stai înaintea Mea acolo, pe vârful muntelui.

Deuteronomy 5:5Iar eu am stat în vremea aceea între Domnul și voi, ca să vă spun Cuvântul Domnului, căci voi v-ați temut de foc și nu v-ați suit în munte, – și a zis Domnul:

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 19:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 19:2Cartea Exodului 19Cartea Exodului 19:4 →