Cartea Exodului 2:14
Acela însă i-a răspuns: „Cine te-a pus căpetenie și judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori și pe mine, cum ai omorât ieri pe egipteanul acela?” Și s-a spăimântat Moise și a zis: „Cu adevărat s-a vădit fapta aceasta!”
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 13:8Iată, nu e oare tot pământul înaintea ta? Desparte-te dar de mine! Și de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga”.
Genesis 34:27Apoi fiii lui Iacov se năpustiră asupra celor morți și jefuiră cetatea în care fusese necinstită Dina, sora lor.
Genesis 37:19Și au zis unii către alții: „Iată visătorul acela de vise vine!
Numbers 16:13Oare puțin lucru e că ne-ai scos din țara unde curge miere și lapte și ne-ai adus să ne pierzi în pustie? Vrei să și domnești peste noi?
Proverbs 19:12Furia unui rege e ca răcnetul unui leu, iar bunăvoința lui este ca roua pe iarbă.
Matthew 21:23Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta?