The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 20 › Cartea Exodului 20:6

Cartea Exodului 20:6

Și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

Biblia

In The King James Version

And shewing mercy unto thousands of them that love me, and keep my commandments.

In Context

5Să nu te închini lor, nici să le slujești, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam,

7Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui.

Read all of Cartea Exodului 20

Cross References

Deuteronomy 4:37Pentru că El a iubit pe părinții tăi și v-a ales pe voi, urmașii lor, de aceea te-a Și scos cu puterea Lui cea mare din Egipt.

Deuteronomy 7:9Să știi dar că Domnul Dumnezeul tău este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeu credincios, Care păzește legământul Său și mila Sa, până la al miilea neam, către cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui;

Daniel 9:4Și m-am rugat Domnului Dumnezeu și m-am mărturisit și am zis: "O, Doamne, Dumnezeule cel mare și minunat, Care păzești legământul și îndrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine și iau aminte la poruncile Tale!

John 14:21Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui.

Romans 11:28Cât privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași din pricina voastră, dar cu privire la alegere ei sunt iubiți, din cauza părinților.

1 John 5:3Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; și poruncile Lui nu sunt grele.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 20:6

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 20:5Cartea Exodului 20Cartea Exodului 20:7 →