Cartea Exodului 23:2
Să nu te iei după cei mai mulți, ca să faci rău; și la judecată să nu urmezi celor mai mulți, ca să te abați de la dreptate;
Biblia
In The King James Version
In Context
1„Să nu iei aminte la zvon deșert; să nu te unești cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos!
3Nici săracului să nu-i fii părtinitor la judecată!
Read all of Cartea Exodului 23
Cross References
Genesis 7:1După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: „Intră în corabie, tu și toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea.
Genesis 19:7A zis către ei: „Nu, frații mei, să nu faceți nici un rău.
Exodus 32:1Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron și i-a zis: „Scoală și ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a întâmplat”.
Numbers 14:1Atunci toată obștea a ridicat strigăt și a plâns poporul toată noaptea aceea;
Deuteronomy 16:19Să nu strici legea, să nu cauți la față și să nu iei mită, că mita orbește ochii înțelepților și strâmbă pricinile drepte.
Joshua 24:15Iar dacă nu vă place să slujiți Domnului, atunci alegeți-vă acum cui veți sluji: sau dumnezeilor cărora au slujit părinții voștri cei de peste râu sau dumnezeilor Amoreilor, în țara căl-ora trăiți. Eu însă și casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este!"